Carmen Tănase

Carmen Tănase (n. 18 ianuarie 1961, Ploieşti[1]) este o actriţă de teatru, film şi televiziune din România. A urmat, între 1980 şi 1984, cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, secţia Actorie, la clasa profesoarei Olga Tudorache şi a asistentei Adriana Popovici. I-a avut drept colegi de promoţie pe Bogdan Gheorghiu, Radu Duda (Alteţa Sa, principele de Hohenzollern-Veringen), Patricia Grigoriu, Marina Procopie, Dan Bădărău, Carmen Ciorcilă, Mihai Verbiţchi şi (de la clasa Sandei Manu) Oana Pellea, Carmen Trocan, Mioara Ifrim, Luminiţa Stoianovici, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Adrian Păduraru, Claudiu Istodor. Ca studentă a jucat, printre altele, în Demonii, dramatizare după romanul omonim de F.M. Dostoievski, Joia dulce, după John Steinbeck, şi Suflete tari de Camil Petrescu (spectacol de absolvire). A debutat pe o scenă profesionistă alături de Olga Tudorache şi de Radu Duda, colegul ei de la Actorie, în rolul Foca din piesa Fluturi, fluturi de Aldo Nicolaj, regizată de Cristian Hadjiculea la Teatrul Foarte Mic din Bucureşti (data premierei: 26 octombrie 1982), spectacol preluat ulterior de Teatrul Naţional din Iaşi. Între 1984 şi 1990 a fost actriţă la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, fiind repartizată iniţial la secţia suceveană a acestuia, împreună cu Radu Duda, Bogdan Gheorghiu, Carmen Ciorcilă, Adrian Păduraru, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Mioara Ifrim şi alţi câţiva tineri absolvenţi de teatru din ţară. Din anul 1990, Carmen Tănase este actriţă la Teatrul Odeon din Bucureşti.

Carmen Tănase a fost căsătorită cu criticul de teatru Victor Parhon (n. 5 aprilie 1943, Iaşi - d. 4 august 2000, Bucureşti). Are un fiu, Tudor Parhon (n. 1989), student la regie de film.

Teatru: roluri şi spectacole reprezentative

La Teatrul Odeon din Bucureşti

* Doctoriţa Martha Livingstone în Agnes, aleasa lui Dumnezeu de John Pielmeier, regia Marius Oltean
* Infirmiera şefă în Veronika se hotărăşte să moară, dramatizare de Gelu Colceag şi George Bănică după romanul omonim de Paulo Coelho, regia Gelu Colceag
* Colette Duduleanu în Gaiţele de Al. Kiriţescu, regia Alexandru Dabija
* Lora în Stele în lumina dimineţii de Alexandr Galin, regia Gelu Colceag
* Paraschiva în Domnişoara Nastasia de G.M. Zamfirescu, regia Horea Popescu
* Pierette în Cumetrele de Michel Tremblay, regia Petre Bokor
* Ţiganca bătrână în La ţigănci, text pentru spectacol de Cristian Popescu după Mircea Eliade, regia Alexander Hausvater
* Au pus cătuşe florilor de Fernando Arrabal, regia Alexander Hausvater
* Opera rânjetului de Dario Fo, regia Dragoş Galgoţiu

La Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi

* Mona în Steaua fără nume de Mihail Sebastian, regia Nicoleta Toia
* Ea în Tactica şarpelui boa după A.P. Cehov, regia Nicoleta Toia
* Saşa în Ivanov de A.P. Cehov, regia Ovidiu Lazăr
* Elena Ivanovna Popova în Ursul de A.P. Cehov, regia Ion Lascăr
* Gittel în Doi pe un balansoar de William Gibson, regia Ion Mânzatu
* Firuţa în Autorul e în sală de Ion Băieşu, regia Saul Taisler
* Ziţa în O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia Ovidiu Lazăr
* Helea în Melodie varşoviană de L. Zorin, regia Ion Mânzatu
* Ana în Jocul vieţii şi al morţii de Horia Lovinescu, regia Nicoleta Toia
* Tania în Adio, studenţie! de Al. Vampilov, regia Cristina Ioviţă
* Doamna Gabor în Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind, regia Cristina Ioviţă
* Foca în Fluturi, fluturi de Aldo Nicolaj, regia Cristian Hadjiculea

A mai jucat în Podul sinucigaşilor şi Aşteptăm pe altcineva de Paul Ioachim, ambele în regia autorului (Teatrul „George Ciprian”, Buzău), Noiembrie sau Sărutul, de Ana Maria Bamberger, regia Alice Barb (Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Bucureşti), Raport pentru o Academie, după o schiţă de Franz Kafka, regia Cristina Ioviţă (Teatrul de Cameră al UNITER), etc.

Filmografie

* Pariu cu viaţa,regia Iura Luncasu,2011
* Moştenirea,regia Iura Luncasu,2010
* State şi Flacăra - Vacanţă la Nisa, regia Iura Luncaşu, 2010
* State de România - student la Sorbona, regia Iura Luncaşu, 2009
* Regina,regia Iura Luncasu, 2008
* Inima de ţigan,regia Iura Luncasu, 2007
* Nod, regia Alina Ciocârlie, 2007
* Iubire ca in filme,regia Iura Luncasu, 2006-2007
* Prea târziu, regia Adi Sitaru, 2006
* Lacrimi de iubire, regia Iura Luncaşu,2005-2006
* Legături bolnăvicioase, regia Tudor Giurgiu, 2006
* Bani de dus, bani de-ntors, regia Alexandru Tocilescu, 2005
* Dormir avec le diable, regia Yves Boisset, 2001
* Une femme piégée, regia Laurent Carceles, 2001
* Im Zeichen der Liebe, regia Kathe Kratz, 1998
* Passion Mortelle, regia Claude-Michel Rome, 1995
* Dark Angel: The Ascent, regia Linda Hassani, 1994
* E pericoloso sporgersi, regia Nae Caranfil, 1994
* Crucea de piatră - ultimul bordel, regia Andrei Blaier, 1993
* Înnebunesc şi-mi pare rău, regia Ion Gostin, 1992
* Drumul câinilor, regia Laurenţiu Damian, 1991
* Vinovatul, regia Alexa Visarion, 1991
* Un bulgăre de humă, regia Nicolae Mărgineanu, 1989
* Misterele Bucureştilor, regia Doru Năstase, 1983

Roluri în televiziune

* Mara Anghel, în Pariu cu viaţa (serial), regia Iura Luncaşu, Alex Fotea şi Alex Borundel, 2011-2012
* Flacăra Potcovaru, în Inimă de ţigan, Regina, State de România şi Moştenirea (seriale de televiziune), regia Iura Luncaşu, Alexandru Fotea şi Sebastian Voinea/ Larry Maronese; Iura Luncaşu, Larry Maronese, Vladimir Anton; Larry Maronese, Mihai Brătilă, Iura Luncaşu, 2007-2008, 2008-2009, 2009-2010, 2010-prezent
* Zuzu, în Iubire ca în filme (serial), regia Iura Luncaşu şi Bogdan Dumitrescu, 2006-2007
* Simona Varlam, în Lacrimi de iubire (serial), regia Iura Luncaşu şi Bogdan Dumitrescu, 2005-2006

Rating: 
0
No votes yet