Marcel Iureş

Marcel Iureş (n. 2 august 1951, Băileşti) este un actor român de compoziţie.

Cariera artistică

Marcel Iureş a primit de două ori titlul de cel mai bun actor de teatru din România. Activitatea sa artistică este legată în principal de teatru.

Din 1995, Marcel Iureş este preşedinte al Fundaţiei Cultural Artistice Teatrul ACT, punând bazele celei de-a doua scene independente de teatru din România.

În prezent, el joacă pe scena Teatrului Act în trei piese regizate de Alexandru Dabija: "Creatorul de Teatru" (de Thomas Bernhard), "Ultima bandă a lui Krapp" (de Samuel Beckett) şi "Capra sau Cine e Sylvia?" (de Edward Albee). Cele mai importante roluri în teatru: "Richard al II-lea", "Richard al III-lea" (regizată de Mihai Măniuţiu), "Hamlet" (regizată de Liviu Ciulei), "Caligula" de Albert Camus (regizată de Mihai Măniuţiu), Beckman ("Afară în faţa uşii") de Wolfgang Borchert (regizată de Mihai Măniuţiu). La Teatrul ACT a mai jucat în piesa "Cetatea Soarelui" (în regia lui Mihai Măniuţiu).

Cariera internaţională a lui Marcel Iureş este legată de câteva roluri în filme, dintre care cele mai cunoscute:Amen, Războiul lui Tom Hart, Misiune: Imposibilă, Interviu cu un vampir: Cronicile Vampirului şi Pacificatorul.

Performanţele sale artistice în domeniul teatral sunt legate şi de importante roluri în teatrul de televiziune (înainte de 1990) şi în teatrul radiofonic naţional.

Din 2004 este preşedintele Festivalului Internaţional de Film Independent "Anonimul".

În 2006, a dublat în română vocea lui Doc Hudson, în producţia Pixar/Disney Maşini.

În 2007 semnează lectura audio-book-ului Humanitas "Remember-Mateiu Caragiale".

Despre momentul în care a realizat că doreşte să fie actor şi despre modelele vieţii sale, Marcel Iureş mărturiseşte: "pe când aveam 16-17 ani, mi-am pus pe nas nişte ochelari de vedere cu dioptrii. La vremea aceea, nu aveam nevoie de ei. Vedeam perfect. Şi m-am uitat în oglindă. Prin lentile nu vedeam nimic, aşa că m-am uitat pe deasupra lor. Am fost fascinat de faptul că îmi vedeam reflexia în oglindă, pe deasupra ochelarilor şi nu prin ei. Mi s-a părut că e ceva: să te vezi bine fără ochelari, deşi purtându-i. De aici a cam pornit totul.(...) Seva vieţii mele urcă din modelele pe care le-am avut, din faptul că trei sferturi din viaţă am băut apă din fântână, din pământ, iar nu din ţeavă, că am mâncat pâine şi mămăligă făcute de bunica şi de mama mea, că am băut lapte de la vaca din grajd şi că am mâncat mere abia culese din pom. Seva vine din faptul că am întâlnit oameni care au trăit meditând, încercând, nu spunând. Mai cădeau în genunchi, se mai rostogoleau, dar se ridicau. Erau oameni. Şi mai vine din imensul noroc pe care mi l-a dat Dumnezeu: am primit o nevastă minunată, o adevărată forţă, şi un băiat absolut normal, un om. Şi mai vine seva şi din faptul că eu cred în poveşti cu îngeri şi cred în Dumnezeu. Nu-s multe. Le poţi strânge într-o batistă." (sursa: Formula AS nr. 518)

Roluri în teatru

La Teatrul Naţional din Cluj-Napoca

* În perioada 1978-1981 joacă la Cluj-Napoca:
* Beckman în piesa "Afară în faţa uşii” de Wolfgang Borchert, regia Mihai Măniuţiu;
* Corifeul în "Perşii" de Eschil, regia Mihai Măniuţiu;

La Teatrul Bulandra

* Din 1981 joacă la Teatrul Bulandra:
* recită în "Poezia muzicii tinere", spectacol realizat de Florian Pittiş (1981);
* Arhiepiscopul Sharon în "Cabala Bigotilor" de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu;
* Garcin în "Cu uşile închise" de Jean-Paul Sartre, regia Mihai Măniuţiu (1982);
* Tom în “Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams, regia Ioan Taub (1982)
* Horatio în "Hamlet" de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu (1985);
* Contele în “Uriaşii Munţilor” de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu(1986);
* în “A treia ţeapă” de Marin Sorescu, regia Ion Caramitru (1987);
* Contele în “Câinele grădinarului” de Lope de Vega, regia Florian Pittiş (1988);
* Lysander în "Visul unei nopţi de vară" de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei (1991)
* Beckman în "Afară în faţa uşii” de Wolfgang Borchert, regia Mihai Măniuţiu(1991);
* Versinin în "Trei surori" de Anton Cehov, regia Alexandru Darie (1995);
* Caligula în "Caligula" de Albert Camus, regia Mihai Măniuţiu (1996);
* Hamlet în “Hamlet” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei(2000);
* Henric IV în “Henric IV” de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei (2005);

La Teatrul Odeon:

* Richard III în "Richard al III-lea de William Shakespeare, regia Mihai Măniuţiu (1993);
* Chiriac în "O noapte furtunoasă“ de Ion Luca Caragiale, regia Mihai Măniuţiu (1998);
* Boca în "Camera de Hotel" de Barry Gifford, regia Alexandru Dabija (2008)

La Teatrul Naţional Bucureşti

* Richard II in “Richard II” de William Shakespeare, regia Mihai Măniuţiu (1996).

La Teatrul Act:

* "Omor în catedrală" dupa T.S. Eliot, regia Mihai Măniuţiu (1995).
* “Cetatea Soarelui” de Tommaso Campanella, regia Mihai Măniuţiu (1998);
* "Tovarăse Frankenstein, conducător iubit!", regia Mihai Măniuţiu (prezentat în cadrul festivalului Frankenstein de la Weimar - capitala culturală a Europei)(octombrie 1999);
* Spectacolele "Arta" de Yasmina Reza şi "Oscar" de Claude Manier, în regia lui Alice Barb - coproducţie cu Compania Of-Of (decembrie 2000);
* participare la Festivalul Independent de Teatru, organizat în paralel cu Festivalul Naţional de Teatru şi constituându-se într-o "secţiune off" a acestuia (noiembrie 2000);
* Bruscon în "Creatorul de teatru" de Thomas Bernhard, regia Alexandru Dabija (2001);
* Krapp în "Ultima bandă a lui Krapp", după Samuel Beckett, regia Alexandru Dabija (2003);
* Martin în “Capra sau Cine e Sylvia?” de Edward Albee, regia Alexandru Dabija (2007);
* Tatăl lui Robert în "Acasă la tata" de Mimi Brănescu, regia Alexandru Dabija (2009).

* surse: Teatrul Bulandra; Teatrul Act

Filmografie

* Tatal fantoma (post-productie-2010)
* În derivă (serial TV HBO 2010)
* Foyle's Wa (TV series 2010)
* Manusi Rosii (2010)
* The Philanthropist (TV series 2009)
* Goal! 3(2009)
* Thick as Thieves (2009/I)
* Călătoria lui Gruber (2008)
* Trial & Retribution XV: The Rules of the Game (2008)
* Logodnicii din America (2007)
* Youth Without Youth (2007)
* Pirates of the Caribbean:At world's end (2007)
* DUBLAJ MEMORABIL ÎN FILMUL MAŞINI(2006),

ÎN ROLUL LUI DOC HUDSON, ÎN ORIGINAL VOCEA APARŢINÂNDU-I LUI PAUL NEWMAN

* Spooks (Episode #5.9) (2006)
* Gool! / Goal! (2005)
* Isolation (2005)
* Peştera / The Cave (2005)
* Project W (2005)
* Prins la înghesuială / Layer Cake (2004)
* Valizele lui Tulse Luper, partea a II-a / The Tulse Luper Suitcases, Part 2: Vaux to the Sea (2004)
* Aventurile unei zile (2004)
* Cambridge Spies (2003)TV
* 3 păzeşte (2003)
* Vlad Nemuritorul (2002; dublajul din română în engleză)
* Războiul lui Tom Hart / Hart's War (2002) - S.S. StendartenFuhrer (Colonel) Werner Visser
* Amen (2002) - Papa Pius al XII-lea
* I Hope... (2001)
* Elita / The Elite (2001)
* Faimosul paparazzo (1999)
* Fii cu ochii pe fericire (1999)
* Pacificatorul (1997 / The Peacemaker (1997)
* Ochii care nu se văd(1987-1996) - Paul Valerian
* Misiune: Imposibilă (1996)
* Interviu cu un vampir: Cronicile Vampirului Interview with the Vampire: The Vampire Chronicles (1994)
* Somnul insulei (1994)
* Balanţa (1992)
* Cei care platesc cu viaţa (1991)
* Un Bulgăre de humă (1989)
* Vacanţa cea mare (1988)
* Domnişoara Aurica (1985)
* Sezonul pescăruşilor (1985)
* Să mori rănit din dragoste de viaţă (1983)
* Castle in the Carpathians (1981)
* Artista, dolarii si ardelenii (1979) - Pistolarul
* Vis de ianuarie (1978)
* Aurel Vlaicu (1977)

Premii, Nominalizări

* Nominalizare UNITER pentru cel mai bun actor (stagiunea 1992-1993), pentru rolul din spectacolul "Richard III" de W. Shakespeare;
* Premiul UNITER pentru cel mai bun actor (stagiunea 1997-1998), pentru rolul titular din spectacolul "Richard al II-lea" de W. Shakespeare;
* Premiul UNITER pentru cel mai bun actor (stagiunea 2000-2001), pentru rolul Bruscon din spectacolul "Creatorul de teatru" de Thomas Bernhard ;
* Premiul UNITER de excelenţă (stagiunea 2002-2003): Marcel Iureş, fondatorul Teatrului Act - catalizator al mişcării teatrale independente;
* Premiul Festivalului de Dramaturgie Contemporană (2009) pentru cel mai bun rol masculin, pentru rolul tatăl lui Robert din spectacolul Acasă la tata de Mimi Brănescu.

* Nominalizare British Theatre Awards în TNA - Manchester şi Manchester Evening Awards.

Alte Imagini: 
Rating: 
10
Average: 10 (1 vote)