Mihai Popescu

Mihai Popescu (n. 22 iulie 1909, Târgovişte - d. 24 februarie 1953, Bucureşti) a fost un actor român, societar al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Straluceşte atât în ţară, cât şi peste hotare (Viena), impunându-se şi ca actor de limbă germană. De asemenea, se afirmă ca profesor la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti în perioada 1951-1953, fiind considerat unul dintre precursorii Teatrului românesc modern.

Mihai Popescu a fost fiul preotului Niculae M. Popescu (1881-1963), personalitate de o cultură excepţională, specialist în istoria Bisericii Ortodoxe Române, iubitor de artă.

După absolvirea Colegiului Sfântul Sava din Bucureşti, se înscrie la Conservatorul de Artă Dramatică în clasa Luciei Sturza Bulandra, care la dispariţia prematură a fostului său student, îl va evoca pentru: pasiunea cu care studia, pentru sensibilitatea, cultura şi inteligenţa sa, cât mai ales pentru adevăratul cult ce-l avea pentru profesiunea de actor. La examenul de absolvire se prezintă cu Comedia Zorilor de Mircea Ştefănescu. În stagiunea 1931-1932 apare pe scena companiei Maria Ventura, devenind partener artistic al marei actriţe. Călătoreşte în Franţa, apoi în Germania şi Austria, luând contact cu spectacolele de factură barocă şi cu modelul clasic vienez. În toamna anului 1933 se înscrie la seminarul celebrului regizor Max Reinhardt, adăpostit într-o aripă a palatului Schönbrunn din Viena. Principiul pedagogic de bază era cel al aplicaţiilor practice. Se punea accent pe arta declamaţiei, vorbire scenică, dicţiune, mişcare, gestică şi mimică. Cursurile de artă dramatică erau împletite cu cele de dans, muzică, gimnastică. Dăpă anii de studiu la Viena, este recrutat pentru spectacolele Jedermann de Hugo von Hoffmanstahl şi Faust de Goethe, la Salzburg, devenind actor de limbă germană. E angajat mai întâi la Stadttheater din Bielitz, apoi la Volkstheater din Viena, unde este distribuit în rolul lui Laerte din Hamlet de Shakespeare. Pe scenele vieneze joacă până în 1938 în multe spectacole, printre care Cum vă place de Shakespeare, Maria Stuart de Schiller, Ifigenia în Taurida de Goethe.

Reîntors în ţară îl întâlnim în stagiunea 1939-1940 pe afişul Teatrului Maria Filotti din Bucureşti (Calul năzdrăvan, Domnisoara Butterfly), apoi la Teatrul Comedia, unde se întâlneşte cu George Vraca (rolul Franz Mohr în Tâlharii lui Schiller). Este angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde va interpreta multe şi diferite roluri: Oswald din Strigoii de Ibsen, Armand Duval din Dama cu Camelii de Alexandru Dumas-Fiul, Romeo din Romeo şi Julieta şi Iago din Othello de Shakespeare. Printre ultimele succese de după război este de menţionat rolul principal din Maşina de scris de Jean Cocteau şi rolul lui Bălcescu din piesa Nicolae Bălcescu de Camil Petrescu.

Mihai Popescu a fost prezent şi în emisiunea "Teatru la Microfon" a Radiodifuziunii Române, păstrându-se înregistrările cu Intrigă şi Iubire de Schiller, avându-l partener pe neuitatul Ion Manolescu, şi Egmont de Goethe.

Mihai Popescu se numără printre actorii de prim rang ai teatrului românesc, prototip al actorului intelectual, capabil să tansmită profunzimea ideilor şi propria sa concepţie.

A murit la 24 februarie 1953 în urma unei operaţii pentru îndepărtarea unei tumori la creier.

Rating: 
0
No votes yet