Tamara Buciuceanu Botez

Tamara Buciuceanu (alternativ Tamara Buciuceanu-Botez) (n. 10 august 1929, Tighina) este o actriţă română de teatru şi film.

Biografie

Între 1948-1951 frecventează Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iaşi, însă în anul IV de studii se transferă la Bucureşti, la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa profesorului Ion Bălţăţeanu (asistentă Sorana Coroamă). Absolvă în 1952. Este una din reprezentantele generaţiei de aur a teatrului românesc. Este supranumită "Doamna comediei româneşti", fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie. A jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria "Liceenii". În anul 2009 a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani şi 56 de ani de cariera impresionantă în teatru şi film. A jucat pe scenele marilor teatre ale capitalei precum: Giuleşti, Bulandra, Naţional, Teatrul de comedie etc. A interpretat-o pe Coana Chiriţa pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. A avut roluri importante în teatru în piese precum "Coana Chiriţa", "Romeo şi Julieta la început de noiembrie", "Scaunele", "Cumetrele", "Doctor fără voie", "Nepotul", "Aşteptând la arlechin", "Domnişoara Nastasia", "Mamouret" etc. Cartea de vizită a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa "Dimineaţă pierdută" după Gabriela Adameşteanu. De asemenea Tamara Buciuceanu a făcut o cariera impresionantă şi în Televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion. TVR Media a lansat în 2006 DVD-ul "Tamara Buciuceanu" ce cuprinde o selecţie din apariţiile sale memorabile în programele de divertisment ale Televiziunii Române.

Filmografie (selectiv)

* Titanic vals (1964)
* Anecdota (1972) - film TV
* Scorpia (1973) -film TV
* Vegetarian (1973)
* La spaţiul locativ (1975) - film TV
* Doctor fără voie (1976) - film TV
* Ma-ma (1976)
* Ultimele zile ale verii (1976)
* Domnişoara Nastasia (1976) - film TV
* Premiera (1976)
* Serenadă pentru etajul XII (1976)
* Vis de ianuarie (1978)
* Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii (1979) - Maria Herdelea
* Cântec pentru fiul meu (1980)
* Alo, aterizează străbunica! (1981)
* De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
* Grăbeşte-te încet (1981)
* Înghiţitorul de săbii (1981)
* Şantaj (1981)
* Prea tineri pentru riduri (1982)
* Chirita in provincie (1982) - teatru TV
* Sfantul Mitica Blajinu (1982) - teatru TV
* Bocet vesel (1983)
* Declaraţie de dragoste (1985) - Isoscel
* Primăvara bobocilor (1985)
* Cuibul de viespi (1986)- adaptare cinematografica dupa piesa "Gaitele"
* Punct şi de la capăt (1987)
* Extemporal la dirigenţie (1987) - Isoscel
* Liceenii (1987) - Isoscel
* Dimineaţa pierdută (1990) - teatru TV
* Liceenii Rock 'n' Roll (1992) - Isoscel
* Titanic vals (1993) - film TV
* Liceenii în alertă (1993)
* Paradisul în direct (1994)
* Dublaj de voce la seria animată Poveşti cu Mac-Mac, în rolul doamnei Bentina Beakley, în original vocea aparţinându-i lui Joan Gerber (1996)
* Sexy Harem Ada-Kaleh (2001)
* Agenţia matrimonială (2005) - serial TV
* Cuscrele (2005) - serial TV
* Nunta muta (2008)
* Dublaj memorabil de voce, record de dublaj Disney (interpretare la 81 de ani, şi 58 de ani în activitate), la filmul Prinţesa şi Broscoiul, în rolul Mamei Odie, în original vocea aparţinându-i lui Jeniffer Lewis (2010)

Rating: 
0
No votes yet